Valea Doftanei Cantonament sportiv Valea Doftanei Valea Doftanei Valea Doftanei Valea Doftanei Valea Doftanei Valea Doftanei Valea Doftanei Valea Doftanei Valea Doftanei
Jujitsu Balkan Open&World Cup Ju Jitsu, Atena, 21-23 Septembrie, unde s-au întâlnit 1.200 de sportivi din 31 de țări. Echipa României a obținut locul 3 pe națiuni iar la această reușită, au contribuit și 5 dintre sportivii Clubului nostru: VOICULEȚ Alexia, PREDA Isabela, CONSTANTIN Alexandru, GHEORGHE Andrei și BULGARU Lucas, care au reușit să aducă titlurile de campion balcanic, vicecampion balcanic și bronz balcanic. De asemenea, aceștia au fost la prima participare în cadrul unui campionat internațional. FELICITĂRI întregii echipe(sportivii, antrenori, părinți, susținători)!!!!
,Openul Brașovului", 01 Septembrie, concurs la care au participat 9 sportivi ce ne-au reprezentat.A fost unul dintre cele mai solicitante concursuri, unii dintre sportivii noștri având și 9 lupte, s-au susținut ca o echipă, au legat prietenii cu ceilalți colegi și au rămas cu amintiri frumoase. Rezultatele obținute: 5 medalii de aur, 7 medalii de argint și 4 medalii de bronz.
Clubul nostru a participat cu 10 sportivi la Campionatul Național de Ju Jitsu, desfășurat în orașul Constanța - 23 Mai.Rezultatele au fost: Voiculeț Alexia - Fighting U 12, locul 1Gheorghe Andrei - Fighting U 12, locul 3Bulgaru Lucas - Fighting U 12, locul 3 Constantin Alexandru - Fighting U 12, locul 3 Preda Isabela/Voiculeț Alexia - duo system locul 3 Felicitări sportivilor: Grigore Corina, Grigore Matei, Șutaru Yanis, Gheorghe Filip, pentru buna evoluție pe parcursul concursului.